Acasă » Investitii

Categoria Investitii

Anunțuri de interes public

Formulare Electronice

Achizitii Publice – SICAP

Hotariri Consiliul Local

Ședințele Consiliului Local

Dispozițiile Primarului

Asistență Socială

Taxe și Impozite Locale

Situații Financiare

Recepția lucrărilor la obiectivul „Realizare teren sintetic de sport la școala Axinte Uricariul din comuna Scânteia” (GALERIE FOTO)

Pe lângă comisia de specialitate din cadrul primăriei, au participat la aceasta recepție, reprezentanți ai Institului de Stat pentru Disciplina in Construcții, reprezentanți ai firmei care au realizat lucrările, reprezentanții școlii beneficiare, preotul paroh al bisericii din Scânteia și domnul vicepreședinte al Consiliului Judetean, dl Sorin Afloarei.

După recepție și slujba de sfințire, a avut loc un meci între două echipe de copii ai școlii care au fost incantati de teren.Mă bucur că am reușit să realizăm acest obiectiv cu bani putini și că el va fi o bază pentru copiii și tinerii din comuna care vor să facă sport.

Darabana Mihai

Primarul dumneavoastra

Modificare Dimensiune Font
Contrast Mare